Reuniunea miniștrilor de finanțe din G7: Canada a invitat #Ucraina pentru a transmite un 'mesaj puternic'

Canada a dorit marți să transmită un 'mesaj puternic' lumii invitând un ministru ucrainean la reuniunea miniștrilor de finanțe din G7, ai cărui membri sunt sunt în dispută în legătură cu amploarea sprijinului pe care trebuie să îl ofere țării aflate în război cu Rusia și loviți de ofensiva protecționistă a președintelui american Donald Trump, notează AFP.
Gazdă în acest an reuniunii miniștrilor de finanțe din G7 (Statele Unite, Japonia, Germania, Regatul Unit, Franța, Italia și Canada), ministrul canadian François-Philippe Champagne l-a invitat pe omologul său ucrainean, Serhii Marcenko.
'Este un mesaj adevărat pentru întreaga lume (...), un mesaj foarte puternic de unitate a G7 în sprijinul Ucrainei', a explicat Champagne într-o conferință de presă comună cu Marcenko.
De asemenea, este vorba 'de a spune că suntem uniți în acțiunile noastre în fața agresorului rus', a insistat el puțin mai târziu într-un interviu acordat AFP.
'Este o mare onoare pentru noi, deoarece ne permite să comunicăm mai bine (membrilor G7) informații importante despre situația de pe teren, să înțelegem cum putem acționa împreună', a declarat presei Serhii Marcenko.
El a adăugat că va pleda pentru 'sancțiuni mai dure' împotriva Rusiei cu scopul de a împinge Moscova să își reducă armele la tăcere.
Intervenția celor doi miniștri a căutat să atragă atenția administrației Donald Trump care a realizat o apropiere spectaculoasă de Moscova în detrimentul Kievului.
Țările europene au împins în aceeași direcție marți.
Uniunea Europeană (UE) a adoptat al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei și a afirmat că speră la o 'reacție puternică' din partea executivului american dacă Moscova își menține poziția.
Pentru europeni, una dintre prioritățile întâlnirii miniștrilor de finanțe din G7 va fi să se asigure că delegația americană acceptă să afișeze un sprijin fără echivoc pentru Ucraina în textul final rezultat în urma acestei reuniuni, la care lucrează președinția canadiană.
'Trebuie să trimitem un semnal clar că G7 rămâne ferm alături de Ucraina', a declarat vicecancelarul și ministrul de finanțe al Germaniei, Lars Klingbeil, înainte de a sosi în Canada.
'Nu vom putea accepta un limbaj complet diluat', a declarat la rândul său Ministerul francez al Economiei.
Reuniunea miniștrilor de finanțe are loc până joi în Munții Stâncoși canadieni, în mijlocul Parcului Național Banff (vest), într-un peisaj economic puternic afectat de noile tarife vamale impuse de Donald Trump, care ridică temeri privind o încetinire generalizată a economiei.
Ministrul canadian de finanțe a subliniat marți necesitatea 'de a restabili stabilitatea și creșterea economică'.
Atunci când regulile comerțului sunt 'echitabile și previzibile', 'toată lumea câștigă', a declarat el pentru AFP. El s-a arătat 'prudent optimist' cu privire la rezultatul acestor discuții istorice, în opinia sa.
Membrii G7 încearcă să convingă administrația Trump să revină complet asupra tarifelor vamale și ar urma să insiste la Banff pe lângă secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent.
Tokyo a declarat pentru AFP că delegația japoneză este pregătită să discute cu el 'mai multe probleme dintre cele două țări, inclusiv cursul de schimb' dintre dolar și yen.
'Actualele diferende comerciale trebuie rezolvate cât mai repede posibil în interesul tuturor', a pledat ministrul german de finanțe, subliniind că UE continuă 'să întindă mâna' americanilor.
Scott Bessent a părut, în mai multe rânduri, că îmblânzește pozițiile lui Donald Trump. De asemenea, a negociat recent o destindere cu Beijingul după ce taxele vamale au atins niveluri exorbitante de ambele părți.
În cadrul administrației Trump, 'el a demonstrat că poate fi o figură rezonabilă', a subliniat Carl Weinberg, economist-șef la firma de analiză High Frequency Economics.
Secretarul american, a adăugat el, rămâne, însă, 'sub presiune pentru a respecta promisiunile' președintelui Trump. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Acord politic pentru consolidarea dialogului social în UE prin intermediul comitetului european de întreprindere
Parlamentul European și statele membre ale UE au ajuns, miercuri, la un acord politic cu privire la Directiva revizuită privind comitetul european de întreprindere, care vizează consolidarea dialogului social în UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Comitetele europene de întreprindere (CEI) sunt org
BYD crește miza în Europa odată cu lansarea modelului low-cost Dolphin Surf
Producătorul chinez de automobile electrice BYD a lansat miercuri, la Berlin, modelul low-cost Dolphin Surf, care a devenit cel de-al 10-lea model disponibil în Europa, crescând presiunile asupra rivalilor europeni să vină cu alternative mai accesibile, transmite Reuters. Dolphin Surf vine în trei versiuni, începâ
Activitatea traderilor este afectată de problemele la sistemele Bloomberg
Furnizorul american de date financiare Bloomberg, ale cărui terminale sunt utilizate în majoritatea sălilor de trading din întreaga lume, este afectat miercuri de o problemă tehnică care afectează mai multe țări, perturbând în special o emisiune de obligațiuni suverane în Marea Britanie, transmite AFP. Utilizatori
CE vrea să reducă barierele existente care frânează comerțul și investițiile în interiorul UE
Comisia Europeană a prezentat miercuri o strategie privind piața unică, cu scopul de a crea o piață internă europeană mai simplă, mai fluidă și mai puternică. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, strategia stabilește acțiuni îndrăznețe pentru a reduce barierele existente care frânează comerțul și investițiile în
Eurostat: Două regiuni din România, printre cele cu rata cea mai scăzută de motorizare din UE
În 2023, din cele 10 regiuni din Uniunea Europeană cu cea mai scăzută rată de motorizare, patru erau în Grecia, două în Franța, două în România, și câte una în Germania și Austria (în zonele metropolitane din Berlin și Viena), arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei: Țara este deplin pregătită pentru aderarea la zona euro de la 1 ianuarie 2026
Dimitar Radev, guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB) a anunțat că țara sa este complet pregătită pentru aderarea la zona euro, reafirmând angajamentul țării de a adopta euro de la 1 ianuarie 2026, informează Novinite. Declarația a fost făcută cu ocazia inaugurării unui centru de numerar al BNB în nordul Bulgariei, o inves
Miniștrii de Finanțe din G7 vor încerca să aducă stabilitate sistemului economic mondial
Ministrul de Finanțe al Canadei, Francois-Philippe Champagne, a declarat marți că reuniunea responsabililor economici din G7, care începe oficial miercuri, are ca obiectiv 'să readucă stabilitatea' sistemului economic mondial după haosul produs de politica tarifară a SUA, relatează agenția EFE. Champagne a recunoscut, la o confer
Gita Gopinath (FMI) transmite SUA că trebuie să reducă deficitul fiscal
Directorul general adjunct al FMI, Gita Gopinath, a apreciat că deficitul fiscal al SUA este prea mare și țara trebuie să țină sub control 'povara datoriei care crește din ce în ce mai mult', conform unui interviu acordat publicației Financial Times (FT), transmite Reuters. SUA încă este afectată de incertitudinile politici
BTA: Premierul japonez spune că există un interes crescut pentru Bulgaria în rândul firmelor nipone
Companiile japoneze sunt din ce în ce mai interesate să facă afaceri în Bulgaria, a declarat premierul nipon Shigeru Ishiba, la finalul unei reuniuni cu președintele bulgar Rumen Radev, transmite BTA. Cei doi oficiali au semnat, la Tokyo, o declarație vizând ridicarea relațiilor bilaterale dintre Bulgaria și Japonia până la nivelul de p
Elon Musk va reduce finanțările pentru campaniile electorale și intenționează să rămână CEO la Tesla în următorii 5 ani
Miliardarul american Elon Musk a declarat marți, la Forumul economic din Qatar, că intenționează să își reducă în mod semnificativ finanțările pentru campaniile electorale, după ce în 2024 a alocat peste 290 milioane de dolari pentru a susține candidații republicani la alegerile prezidențiale și legislative, informează Reuters și AFP. '&I
Fenomenele meteo extreme îi costă pe fermierii europeni 28 de miliarde de euro pe an
Sectorul agricol din Uniunea Europeană pierde anual 28,3 miliarde de euro, în medie, de pe urma fenomenelor meteo extreme, care sunt agravate de schimbările climatice, arată un studiu publicat marți, transmite Reuters. Cea mai mare parte a acestor pierderi, care sunt echivalente cu 6% din producția vegetală și animală anuală a UE, nu sunt asigurate. Doar
Comisia Europeană propune o taxă de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în UE
Comisia Europeană a propus, marți, impunerea unei taxe de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în Europa, mare parte dintre acestea provenind din China, transmite AFP. 'Vorbim de doi euro pentru fiecare pachet, plătiți de platformă', a declarat comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, în Parlamentul European. Po
Exporturile de smartphones ale Chinei spre SUA sunt la minimul ultimilor 14 ani din cauza tarifelor
Exporturile Chinei de telefoane iPhone și alte dispozitive mobile spre SUA s-au prăbușit în luna aprilie până la cel mai mai scăzut nivel de după 2011, o nouă dovadă a modului în care tarifele americane au sugrumat comerțul de bunuri între primele două economii ale lumii, transmite Bloomberg. Datele publicate marți de Administra
Eurostat: Austria și România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în martie
Lucrările de construcții au crescut cu 0,1% în Uniunea Europeană și în zona euro în martie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 1,1% în UE și de 1,2% în zona euro), în timp ce Austria și România au înregistrat cel mai semnificativ avans în rândul statelor membre, arat